lui Amin Maalouf
Pe stânca lui Tanios sunt răspunsuri
Dar nu mai ştiu întrebările...
Neliniştea singură,
Doar ea a rămas, ascunsă-n depărtările
Naşterii şi morţii.
Cu faţa zidită în stânca lui Tanios
Într-o ultimă îmbrăţişare cu trecutul,
Sărutul trădării
E doar începutul
Durerilor facerii unui nou sau alt trecut.
Aici, pe stânca lui Tanios, îmi pare
Că cerul întreg, făcut sul, ca o carte
E mai aproape
Sau poate că doar norii...
Departe, pământul, în urmă-mi mugeşte
Mă cheamă 'napoi, mă strigă, imploră
Dar zori dau de veste
Că la marginea mării, unde sfârşeşte
Şi râsul, şi plânsul
E Tanios însuşi şi întrebările.
Şi-am să mă-ntorc aici, după răspunsuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu