Ciudată fiinţă plămădită din lut
Ce gânduri, ce visuri te mână prin lume
Ce doruri nespuse, neşoptite nicicând
Te-ndeamnă să-ţi făureşti un nume?
Fugit din lanţurile iubirii divine,
Din temniţa tinereţii eterne
În modern Şinear de metal şi pământ
Îţi clădeşti altare perene.
Din cupă de-argint plin de zgură
Sorbi cu nesaţ al înălţării venin
Şi-mbătat de iluzia puterii, te fură
Vis de domnie pe tronul divin.
Un glas ca de tunet vesteşte acum
Din ceruri, cu solemnă mânie
Că lumea-i ajunsă la capăt de drum,
E clipa finală. Curând va fi scrum…
Şi fără tăgadă e-această solie.
Te închină deci şi mai departe,
Dar nu la chipul tău schimonosit,
În inimă să încrustezi eternă
Icoană Dumnezeului iubit.
Bucureşti, 27 decembrie 2003
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu