Nu mai e timp să-ţi numeri paşii
Cântul pădurilor te cheamă-n şoaptă
Ridică-ţi fruntea şi priveşte arcaşii
Pe coardă potrivind săgeata dreaptă.
Nu mai sunt clipe pentru tânguire
Când struna sufletului este sugrumată
Doar triste flori de câmp, ceată de jeluire
Sunt martori muţi ca altădată.
Te vor uita şi pietrele din drum,
Şi cei ce plâng, te vor uita şi ei
Pădurile de fag s-or clătina în zbucium
În şoaptă vor chema şi alţi atei.
Semeţ ridici privirea către soare
Dar te orbesc luciri de bunătate,
Şi răposarea te-nfăşoară cu a ei duhoare
Prin pieptu-ţi schiláv spre inimă străbate.
De te întrebi ce-i dincolo, ce te aşteaptă
Ca râncezi oseminte, ei, înaintaşii
Cântul pădurilor te cheamă-n şoaptă
Nu mai e timp să-ţi numeri paşii.
Bucureşti, 23 februarie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu