„Scapă-ţi viaţa; să nu te uiţi înapoi, şi
să nu te opreşti în vreun loc din Câmpie...”
Geneza 19:17
De ce e păcat să te uiţi înapoi
Când tot ce-ai iubit rămâne în urmă?
De ce să laşi prazul gustos în Egipt
Şi să renunţi la carnea mieilor din turmă?
De ce să nu priveşti măcar o dată înapoi Sodoma?
Ibovnică ţi-a fost, iubire-a tinereţii,
Iar dacă sufletul îţi este astăzi chinuit
E pentru că în vâlvătăi se sting zidirile şi planurile vieţii...
Să nu mai sorbi o dată, doar o dată, din privire
Coliba unde-ai strâns comori, lumească fericire?
Şi omeneasca fire, oare să n-o strângi în braţe
Plângând pe-altarul unde spre jertfire
O dai cu totul, cu trup, cu piele, cu grăsimi şi maţe?
De ce, Orfeu, tu cântăreţ din liră
Să nu priveşti spre dulce, a ta Euridice, (doar o ţii de mână!)
Pot chiar şi demoni împotrivă-ţi ca să se ridice
Doar n-ai să pierzi pentru-o privire graţioasa, dulcea zână?
De ce să nu mai vezi cetatea Ur sau poate chiar Haranul?
Morminte sunt acolo, oase dragi şi sfinte
Acolo-s fraţi şi veri, cu zeii lor cei muţi
Şi amintirea unui scump părinte.
Şi oare chiar aşa de aspră e porunca?
Măcar o clipă să priveşti la pom, la fruct – şi-o să-ţi deschidă mintea!
Tu eşti doar om... Te uită deci, mănâncă şi fi-vei, poate, Domn.
Şi dacă nu ‘napoi, atunci spre unde să-mi aţintesc privirea?!
Din cer rostirea vine clar, răspuns dumnezeiesc:
„Spre şarpele de bronz. Acolo mai e har.”
Eu mă supun. Privesc. Şi-apoi trăiesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu