Se rupe văzduhul de-un strigăt de jale
Corbi negri se-ascund în fiori
Se rupe cu zgomot perdeaua din Templu, se rup în lacrimi cei nori...
Pe-o cruce de lemn îşi reazimă fruntea
Tot cerul cu stele şi sori
Cu lacrimi de sânge roşindu-le dalbul, cortegiu de îngeri duce spre cruce
Spre cruce, coroana de flori.
Tăcere-n cetate, tăcere la cruce, şi chiar izvoarele-au stat
Atât răzbate... suspinul măicuţei
În ceruri înalte suspină şi plânge Cel mişcător nemişcat.
Lacrimi tăcute sapă în piatră, în Golgota, ca picuri de rouă
Pentru o clipă stă timpul în loc
Pe crucea de lemn s-a rupt veşnicia în două...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu