Se-aude-n port o ultimă strigare,
Din gură-n gură zboară vestea
Că în curând, noi vom pluti pe mare
Lăsând în urmă ţărmurile-acestea.
Înfrigurate, suflete plăpânde
Purtând în inimi cicatrici deschise,
Ne-am adunat aici de orişiunde
Uitând de ale lumii paradise.
Spre orizontul de azur, privirea
Ascunsă-n genele înlăcrimate,
Înghite cu nesaţ nemărginirea
de stele – ale bolţii nestemate.
Nu am luat în astă alergare
Nici cufere, nici haine sau toiag.
Abandonate-s toate, spre uitare,
Căci darul vieţii ne e cel mai drag.
Şi va veni şi ziua aşteptată,
Când ancora-vom toţi în prag de rai,
Braţe deschise de cerescul Tată
Ne-or zice „bun-venit” pe al Său plai.
*
Se-aude-n port o ultimă cântare,
Ce duce către inimi vestea:
Noi vom pleca pe-nvolburata mare
Lăsând în urmă ţărmurile-acestea.
Bucureşti, 27 martie 2004
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu