Te-ai întors bătrână iarnă
Cu gerul greu şi-alai de nori
După un an
Ca un cal troian.
Nu ştiu de ce, dar aşa-mi pare
Că eşti mai săracă
Un pic bolnavă
Fără ninsori.
Cu pensula de crivăţ desenezi
Pe geamul meu, flori...
Când erai mai tânără, când eram
Râdeai mai mult, cu poftă, râdeam
Şi lângă omul din zăpadă
Din neaua-ţi îmi zideai o cazemată.
Cum?! Şi tu, iarnă, îmbătrâneşti?
Şi tu devii mai albă?
În plete ai arginţi
vreo treizeci...
Şi ţie îţi cad dinţii?!
Şi ţi-ai uitat părinţii?
Bătrână iarnă
Biată băbuţă
Te târăşti ca un măgăruş ce trage o căruţă.
Să nu te temi că vei muri
De mărţişor...
Vei dăinui, în inima mea
Şi pentru un an
Voi fi calul troian.
Cernica, 22 decembrie 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu