S-a petrecut atâta vreme
Şi-atâtea râuri s-au tot scurs în mare
Atâtor asfinţituri le-am surâs
În aşteptarea Răsăritului de Soare.
Câţi oameni mi-au trecut alături
Nisipul dunelor n-ar fi ajuns
Câte un fir să dăruiesc în taină
Tot fiecărui ce mi-a sau mi-a nu răspuns.
Se scurse vremea şi-a luat cu ea
Sprâncenele arcuite ale nopţii
Degeaba stau şi-aştept în pragul porţii
E orizontul gol, dar plin de umbra morţii.
Şi nu mă tem, chiar nu mă tem deloc
Eu n-am trădat cu vreun sărut uimirea
Uimirea de-a mă şti iubit
Iubit şi aşteptat cu dor
La porţile prin care pot să zbor, aiurea sau
Acolo unde nu se-ntind
Nălucile absurdităţii.
Bucureşti, 07 august 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu