Ochiul

Să vă spun ce s-a-ntâmplat

Nu demult, acu’ trei zile

Hoinărind eu prin cetate

În căutare de idile

Mi-am pierdut un ochi, parol!

Nu ştiu cum, nu ştiu nici unde

Dar oricum, a fost nasol

Că era găvanul gol.

După multă căutare şi bătut

Din poartă-n poartă

Am aflat de dimineaţă că frumosul

Ochi căprui

Îl uitasem – ah, ce soartă! –

În decolteul unei doamne cu pistrui.

Doamna cu pricina, o artistă de renume

Mi-a spus că nu îl mai are

- despre ochi vorbesc, vezi bine! -

Şi-a scăpat printre suspine

Şi sughiţuri înfundate

Cum că globul ocular

Cumpărat a fost de unu’

Cum îi zice oare, frate?

Cas... ta... na...

Sau aşa ceva, îmi pare.

Eu, nu pot să îmi explic

Cum de ochiul meu căprui

A căzut aşa, în public.

Poate c-o fi ruginit, mai ştii?!

Că l-am tot plimbat prin lume

Pe la piese deşucheate cu artiste

De renume.

Şi-uite aşa, căscând eu ochiul prin

Taverne, iarmaroace, felurite zodiace

L-am pierdut. E dus şi pace!

N-am ce-i face.

Doar de-un lucru-mi pare rău

Când voi fi în paradis,

Unde-s lucruri minunate,

Cum pe-aici nu s-au văzut

Am să le privesc pe toate

Doar cu-n ochi, cel necăzut.

Bucureşti, 26 ianuarie 2009