fiului risipitor
Mi-e dor de edenul de-acasă
De prispa din lut şi bătrânul cireş
Când tata povestea stând la masă
De-un prinţ şi de zmeul legat fedeleş.
Şi dor mi-i de pâinea cea coaptă
De cântec de păsări prin fereastra deschisă
Când tata-mi rostea numele-n şoaptă:
„Deschide, măi prinţe, pleoapa-ţi închisă!”
Dorul meu zboară spre comoara din cufăr
Pietricele-adunate şi scoici, şi o carte
Într-o cană, pe masă, ţinea tata un nufăr:
„De o floare mai albă, măi prinţe, s-ai parte!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu