noiembrie 07, 2009

Criză

E criză mondială de cuvinte

Avem doar vorbe goale, fără sens

Şi-atâţia proşti, dar niciun om

Cuminte, cu mintea cerului

Imens.


Şomează azi cuvântul de onoare

Şi nici proto-Cuvântul nu-i iubit

În podul casei, prin maculatoare

Pierdute-s versuri, scrise-n mers

Grăbit.


E criză mondială de cuvinte,

Iar verbul „a iubi” a decedat

Cu feţe lungi şi în odăjdii sfinte

Prelaţii prohodesc unui Cuvânt

Trădat.


Bucureşti, 25 februarie 2009

Niciun comentariu: