De-aş povesti cu serafimii-n graiul lor
Au chiar heruvimeza de-aş vorbi
Pre limba muritorilor de rând să spun
chiar taine, eu fără dragoste n-aş fi
mai mult decât un talger gol, pe care pun
ofranda unor plăsmuite ziceri.
Nimicul fără sens, neconturat
e tot ce sunt în clipa care-o trec prin lume
Când profeţind despre trecut, mă mut
cu muntele pe care stau, fără un rost anume...
Da, sâmburele vieţii din tandreţe se adapă
şi pâinea poţi s-o frângi duşmanului, la o agapă.
Pe oropsiţii lumii de i-aş îmbrăca în fir de aur
bucate alese să le-ntind pe masă
Şi de-aş sui de bunăvoie rugul ce mă cheamă
să îl hrănesc cu trupul plămădit din lut şi apă
Tot nu mi-ar folosi şi n-aş avea câştig
Făr' de iubire gol m-aş pogorî în hades, unde-i frig.
Că dragostea-i porunca de care ascultă Dumnezeu
Prin ea afli răbdare şi-n ceasul cel mai greu
În dragoste-i blândeţe, e dorul de Isus
E nostalgia după un loc, un cer şi-un neam
ce nu cunoaşte pizma, nici lauda n-o ştie,
în fapta-i nu e fală, nici vorba-i cu trufie.
Când este pălmuită, iubirea ripostează
Cu nou obraz întors spre dosul palmei
Şi-n negura minciunii tot mai găseşte-o rază
Acoperă durerea, acoperă tot răul, descoperă
justeţea, şi neclintită stă în faţa armei.
Cu frunzele de toamnă, cu anii care trec
vor trece şi profeţii, şi foişorul Babel
cu limbile de lemn
Şi ne-om întoarce toţi la graiul din Eden.
La pomul cunoştinţei ne-aşteaptă Cel Preasfânt,
Cel care din iubire dură cer şi pământ.
Şi aş mai îndrăzni într-un final să spun
Că trei rămân pe lume - credinţa şi speranţa,
şi peste ele a treia, căreia se supun,
E dragostea curată în care-aş vrea s-apun.
Bucureşti, 06 noiembrie 2008
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu