Era un om
sărac în galbeni
sărac în prieteni
sărac în toate,
dar bogat în suflet.
Era un om
pe pragul unei case.
Soarele îl găsea în pragul casei
rugându-se
Soarele se ducea în aşternutul nopţii
lăsându-l
cu pletele plecate
pe pragul casei.
Acolo a numărat de nenumărate ori
stelele.
Pe pragul casei
a zâmbit
şi s-a întristat.
Când a murit după cum era dator,
pragul casei n-a băgat de seamă.
Este un om
care în braţele Părintelui
numără stelele
şi zâmbeşte.
Pragul casei nu ştie să numere stelele
şi nici să zâmbească nu ştie.
Bucureşti, 11 februarie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu